Scoala Generala nr. 80

Scoala Generala nr. 80

    M-am trezit sambata dimineata cu chef de scoala asa am indesat in ghiozdan in locul cartilor si caietelor aparatul foto si trepiedul si am pornit spre Scoala Generala nr. 80. Anul infiintarii unitatii scolare este 1867, la data de 1 Mai prin Ordinul Ministrului Scoalelor 10946/04.1867. A servit peste un secol ca unitate de invatamant pana in anul 2002 cand este inchisa si declarata monument istoric urmand sa fie conservata.

    De-a lungul anilor a functionat sub mai multe denumiri:

1867-Scoala sucursala nr. 2

1872-Scoala primara nr. 3 de baieti

1892-Scoala primara nr. 13 baieti, Constantin Bosianu

1916-Scoala primara comunala nr. 23

1952-Scoala elementara nr. 80 baieti si fete

1956-Scoala de sapte ani nr. 80

1964-Scoala generala nr. 80

     Scoala era programata pentru demolare la sfarsitul anilor 80, cu construirea unei cladiri noi, dar dupa revolutie nimeni nu s-a mai atins de ea. Cladirea are soarta multor alte monumente, uitata de autoritati si lasata in paragina.

    De afara nu pare foare mare insa am fost surprins sa gasesc inauntru un amfiteatru care in timpul iernii era folosit si ca sala de sport. Sala destul de incapatoare se afla in centrul cladirii, fiind inconjurata de salile de clasa, 18 la numar plus alte spatii. Incalzirea iarna in scoala era o problema, sobele cu gaz nefacand fata dimensiunilor mari ale incaperilor si holurilor.

    Am pornit pe holurile scolii pentru a vedea salile de curs.

    Gasesc placuta claselor a VII-a D si a V-a B stand sa cada. Deschid usor usa si intru in clasa unde situatia este si mai tragica. O bucata din tavanul clasei se afle pe podea din cauza ploilor si a acoperisului  sau mai bine zis lipsa lui deasupra  acestei clase.

    Nu pot spune despre alte clase ca arata mai bine. Trecand din sala in sala ma gandesc la sutele de elevi  care au invatat sa scrie si sa citeasca in aceste incaperi.

Panourile pe care candva elevii isi afisau lucrarile sunt goale.

    Ajung la balconul salii de festivitati de unde pot vedea acoperisul prin gemurile sparte.

    In pod nu zabovesc foarte mult deoarece din cativa pasi am reusit sa dau nastere unui adevarat nor de praf.

    Incetul cu incetul o iau spre iesire lasand in urma Scoala nr. 80 unde candva se auzeau vocile copiilor in locul picaturilor de apa.

Hotel Dunarea

Hotel Dunarea

 Peste drum de Gara de Nord se afla Hotel Dunarea, construit intre anii 1935-1940.Cladirea cu 7 etaje si 70 de camera era un loc perfect pentru calatorii care stateau cate o noapte in Bucuresti ai apoi luau trenul spre alta destinatie.

Dupa o intrare cu destule peripetii am reusit sa ajung pe holurile hotelului.

Arunc o privire din camera in camera situatia fiind aceeasi.

Spre surpriza mea gasesc undeva pe la etajul doi o placuta pe care scria santier in lucru.

De pe placuta aflu ca in locul batranului hotel ar fi trebuit sa fie Sucursala Banca si Centru de Instruire a Cadrelor, proiect care trebuia finalizat in anul 1999. Trec mai departe si imi continui ascensiunea prin hotel. Scarile ma intampina cu un covoras destul de ravasit de trecerea anilor pe care pasesc pentru a ajunge la urmatorul etaj.

Intre doua  etaje gasesc liftul.

La ultimele etaje cladirea incepe a semana din ce in ce mai mult cu un santier.

Inaintez cu grija pe holuri, gaurile din podea fiind destul de frecvente.

De afara ultimele raze de lumina patrund in hotel dandu-mi semnalul ca trebuie sa ies inainte de lasarea noptii asa ca pornesc treapta cu treapta spre iesire.

Penitenciarul Doftana

Penitenciarul Doftana

            Penitenciarul Doftana a fost construit din ordinul regelui Carol I in 1894 si dat in folosinta in 1897. In urma cutremurului din 22 octombrie 1940 detinutii cer sa fie mutati, insa comisia venita la fata locului refuza transferul considerand ca structura nu este grav avariata. In acelasi an la data de 10 noiembrie un alt cutremur darama acoperisul si cateva ziduri. Sub daramaturi isi gasesc sfarsitul cativa detinuti, printre acestia si Ilie Pintilie.

Din Penitenciarul Doftana nu a reusit sa evadeze nimeni. Zidurile apara si astazi constructia care sta sa se prabuseasca.

Penitenciarul cuprindea 8 sectii, notate de la A la H. In sectia de tortura H detinutii era legati de o teava avand un butoi pentru nevoi.

Inchisoarea avea in total 365 de celule reci si intunecoase in care detinutii isi ispaseau pedepsele.

Renumele inchisorii este dat si de detinutii sai printre care s-au aflat si Nicolae Ceausescu si Gheorghe Gheorghiu Dej.

             Penitenciarul este inchis intre anii 1940-1950 fiind puternic avariat. Refacut la ordinal conducerii de partid de la aceea vreme este transformat in muzeu. In timpul ,,Epocii de Aur” a fost loc de pelerinaj al comunistilor si cadru de festivitati pentru organizatiile de pionieri la inmanarea cravatei rosii si a depunerii juramantului.

Decembrie 1989 reprezinta sfarsitul pentru Muzeul Doftana, in urma alungarii comunismului de la putere nu mai beneficiaza de fonduri pentru a functiona.

Teatrul de vara din Parcul Bazilescu

Teatrul de vara din Parcul Bazilescu

Situat in centrul parcului Bazilescu, teatrul a fost construit in 1953, fiind inaugurat cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului si Studentilor ce a avut loc la Bucuresti. Fatada cladirii a fost renovata in 2000, cu toate acestea cladirea este in pericol de prabusire, lucru care reiese si din placutele cu "Pericol de prabusire" ascunse intre frunzele copacilor.

In 2004, Primaria Sectorului 1 a renovat Parcul Bazilescu, insa cladirea nu a fost inclusa in proiect avand alt proprietar. Inauntru s-a dezvoltat o adevarata padure, locul fiind plin de caini.

Folosindu-mi puterile speciale de teleportare am reusit sa intru nevazut. Deja ma simteam intr-o alta lume. Natura a reusit sa puna stapanire pe acest loc.

La fiecare pas pe care il fac raman surprins de modul in care locul a fost decorat. Inaintand pe culoar gasesc doua banci pe care oamenii, odinioara, probabil stateau la o sueta inainte de inceperea spectacolelor.

Cobor spre sala incercand sa gasesc un loc. Se pare ca ma pot aseza oriunde, pentru ca de mai bine de 20 de ani, numai umbrele s-au asezat peste ele.

Arunc o privire spre scena, dar nimic nu se misca. Totusi locul emana un iz de mister, datorita copacilor ce se inalta inaintea scenei si parca pot vedea istoria pe care teatrul mi-o intinde pe tava.

Si pentru ca spiritul aventurier ma impinge de la spate, decid sa arunc o privire in spatele cortinei.

Toate camerele teatrului sunt goale. Un caine care isi facea veacul intr-una din ele nici nu ma baga in seama asa ca imi continui plimbarea prin teatru.

De la etaj la etaj, nivelul de degradarea al cladirii este din ce in ce mai ridicat.

Iesirea din teatru imi asterne o intrebare grea: "Stanga sau dreapta?"

Nu voi dezvalui ce decizie am luat la aceasta importanta intrabare, insa am mai aruncat o ultima privire teatrului peste care uitarea a tras cortina.